Seara buna...
Inactivitatea mea pe blog si-a cam incheiat hibernarea...incepand cu postarea asta(sau na, poate nu mai scriu nimic dupa acest articol...vad eu cum ma trezesc in dimineata urmatoare). De ce oare ma reapuc sa arunc cu maro prin toate partile, asa cum faceam in perioada mea de "rebeliune virtualo-lowlife"? Bai, uite care e schema...
Voi incepe prin a-mi varsa frustrarile aferente: intotdeauna m-am considerat o persoana toleranta, vis-a-vis de oamenii din jurul meu. Da, ok, inteleg ca cioflai la masa ca nu ti-a dat tac-tu peste ceafa cand erai mic, sa nu fii gretos si enervant la masa, pretinzi ca "adevaratii prieteni" sunt cei care lasa tot din mana sa-ti faca tie un moft ordinar, ca ti se rupe de absolut tot dar tii sa precizezi chestia asta tot in a 2-a fraza, "eu" este mereu al 2-lea cuvant din propozitie...
Da, aici sunt chestiile pe care le inteleg le inghit, ca deh, s-ar zice ca e tara libera, fiecare cu tabieturile si obisnuintele lui. Totusi, pe cat de molusca as fi, ca nu vreau sa ma cert cu tot poporul din orice cacat, sunt unele treburi care m-ar determina sa imi fac permis port-arma sau facultatea de Medicina, de dragul de a avea un bisturiu si o sticla/un borcan/o punga de cloroform.
Adevaratul motor al recidivei este faptul ca, lately, am aflat ca s-a spus despre mine cum ca as fi o persoana cu doua fete.
Ok, am blog-ul asta, drept urmare, dupa regulile unora, pot si am fost catalogata drept o grasa, frustrata ca nimeni n-o vrea de amica/gagica/remorca sociala si sta toata ziua sa-si verse complexele pe internet. E ok, cu asta nu ma supar, ca stiu eu mai bine cine sunt. Aceste presupuneri/introduceri in seama sunt acceptabile din partea unor anonimi sociali, ca si mine. Eh, in momentul in care cineva de aceeasi speta te face "om cu 2 fete", ori este un stalker ordinar, care atarna prin copaci, iti violeaza vizual profilul de pe ceva site social, se hlizeste in gunoiul aruncat de tine(de a reusit sa-ti faca profilul psihologic asa usor), ori e un bulangiu caruia nu i-a convenit prezenta ta, ca nu l-ai bagat in seama la un moment dat si nu mai stii cum il cheama, sau are probleme existentiale, ca in momentul in care ai folosit un cuvant plurisilabic, te-a catalogat drept arogant si show-off.
Mesaj deschis:
"Pai,ba! Tu, persoana. De unde pana unde facem noi d-astea cu substrat ultra-de suflet? Pai se poate sa ne dam cu parerea despre o persoana cu care probabil n-am schimbat o vorba pe strada? Pai, asa te-a invatat ma-ta? Pai tu stii ce-i ala om cu 2 fete? Pariu ca habar n-ai?"
Prefer ca plangerile sa se faca in mod direct, fata in fata daca se poate, la o bere rece, nu prin amicul care-l stie pe un alt amic, care-l stie pe Vasile...
Iar, pentru a acoperi tot, la replica "Omul are si el o parere", raspunsul meu este simplu: Parerile sunt libere dar nu si obligatorii!
